Integrați și gestionați cu ușurință soluții de expediere la nivel global
Integrați și gestionați cu ușurință soluții de expediere la nivel global
Atunci când este vorba despre utilizarea unui instrument care să vă accelereze procesele de expediere, trebuie să vă hotărâți dacă îl veți dezvolta sau dacă îl veți cumpăra și să alegeți între a folosi propria soluție autonomă sau una oferită de un furnizor de încredere, pe care să o integrați în software-ul dumneavoastră existent.
FedEx vă poate ajuta în ambele situații. Soluțiile noastre FedEx Web Services și FedEx Ship Manager Server vă permit să integrați singur serviciile FedEx în sistemele dumneavoastră IT existente și în procesele de expediere.
Credem că integrarea soluțiilor de expediere poate oferi avantaje oricărui tip de afacere. Vă prezentăm în continuare aceste beneficii, precum și modul în care puteți expedia mai rapid și mai eficient din punctul de vedere al costurilor, în domeniul comerțului electronic.
1. Procese mai rapide și mai simple
Un avantaj important, oferit de utilizarea soluțiilor integrate, este acela că dumneavoastră și echipa dumneavoastră puteți gestiona toate expedierile din domeniul comerțului electronic cu ajutorul unui singur instrument. Astfel, economisiți timp în procesul de pregătire a comenzilor, eliminând efortul de a lucra pe platformele mai multor companii de transport.
De asemenea, puteți utiliza soluția electronică pentru a pregăti etichetele și documentele de expediere. Reducând dependența față de mai multe instrumente ale unui operator, puteți minimiza riscul erorilor și, de asemenea, îmbunătățiți exactitatea expedierilor.
Expedierea prin intermediul unei singure platforme este o funcționalitate pe care o oferim cu ajutorul soluțiilor FedEx Compatible. Integrarea unuia dintre aceste instrumente în procesele dumneavoastră poate accelera o gamă de activități zilnice, de la operațiunile de gestionare a depozitelor și transporturilor la fluxurile de lucru pentru planificare. Pe lângă monitorizarea inteligentă, anumite soluții vă pot oferi acces la caracteristici care vă ajută să economisiți timpul, cum ar fi panoul de comandă pentru gestionarea serviciilor de transport și instrumentele pentru gestionarea stocurilor.
Indiferent dacă sunteți abia la început, un mic întreprinzător cu experiență sau un expeditor cu volum mare, există mulți furnizori de soluții compatibile cu FedEx, care ar putea corespunde cerințelor dumneavoastră. De asemenea, aceștia vă pot ajuta să simplificați procesele de expediere ale destinatarilor dumneavoastră, oferindu-le acces la FedEx Delivery Manager și servicii de cea mai bună calitate, precum redirecționarea către o altă adresă sau o locație de retail pentru preluare.
Cheltuielile la nivel mondial, cu software-urile pentru companii, însumează peste 326 mld. USD anual.1
2. Acces la servicii integrate de expediere
Atunci când alegeți o soluție care integrează funcționalități de expediere în software-ul dumneavoastră, puteți accesa serviciile dorite cu doar câteva clicuri. Acest lucru vă va ajuta să trimiteți rapid expedierile din domeniul comerțului electronic și să satisfaceți cererea în continuă creștere pentru bunurile comandate online, oriunde în lume.
Toate soluțiile FedEx Compatible includ funcționalități FedEx pentru expediere la nivel global, conectându-vă la o gamă largă de servicii care vă ajută să expediați rapid către clienții care comandă online.
De asemenea, puteți beneficia de acoperirea noastră vastă, în peste 220 de țări și teritorii. Livrăm către majoritatea codurilor poștale din S.U.A. până la 10.30 a.m., în ziua următoare, și în Asia, Orientul Mijlociu și India, în doar 2 zile.*
Se preconizează că vânzările la nivel global, din domeniul comerțului electronic, vor atinge 4,2 trilioane USD, creându-se astfel necesitatea de a se expedia comenzi online mai rapid și mai departe.2
3. Costuri reduse
Un alt avantaj major, oferit de integrarea software-ului, este controlul îmbunătățit al costurilor, ceea ce vă poate ajuta să economisiți pe termen lung. În funcție de instrumentul pe care-l utilizați, puteți accesa dintr-un singur loc opțiunile de expediere oferite de transportator și puteți chiar să faceți o analiză a cheltuielilor, pentru a afla în ce zone ale afacerii puteți reduce din costuri.
Rularea mai multor sisteme poate fi costisitoare, dar soluțiile FedEx Compatible vă pot ajuta în această privință. Pe lângă faptul că vă oferă o vizibilitate mai mare asupra tuturor cheltuielilor companiei, aceste instrumente vă pot oferi încrederea că tarifele și etichetele de expediere sunt corecte.
4. Scalabilitate și funcționalități îmbunătățite
Integrarea software este o modalitate rapidă de a accesa o suită completă de funcții și caracteristici pentru expediere, ceea ce crește eficiența. De exemplu, setarea unor reguli automate pentru colete, vizualizarea întregului istoric de expediere și accesarea online a platformelor cu mai mulți comercianți.
Prin procesarea mai rapidă a comenzilor, vă puteți extinde afacerea pentru a satisface cererea de pe alte piețe. Cu soluțiile FedEx Compatible, instrumentele pot fi personalizate pentru a corespunde cerințelor și dimensiunii afacerii dumneavoastră, fără a exista condiții legate de un volum minim, oferindu-vă astfel posibilitatea de a vă atinge obiectivele de dezvoltare.
De asemenea, puteți integra funcționalitățile FedEx în site-urile sau aplicațiile dumnevoastră existente, utilizând FedEx Web Services. Acesta include ghiduri pentru dezvoltatori, exemple de cod, certificări, chei pentru produse și informații referitoare la modul în care să le oferiți clienților o experiență de expediere fără probleme.
În plus, soluția noastră FedEx Ship Manager Server poate fi integrată în sistemele găzduite de dumneavoastră, permițându-vă să vă optimizați procesele de expediere și să eficientizați lanțul de aprovizionare.
28% dintre companii afirmă că a oferi o experiență fără probleme reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru comerțul electronic internațional.3
5. Securitate și fiabilitate îmbunătățite
Deoarece soluțiile oferite prin programul FedEx Compatible sunt adaptate în mod constant la cele mai recente funcționalități pentru afaceri, puteți fi sigur că veți beneficia de toate avantajele oferite de acest software. Accesând cele mai recente versiuni, veți beneficia de caracteristici de securitate actualizate, ceea ce înseamnă o protecție sporită.
De asemenea, vă veți bucura de siguranță, știind că aceste soluții au fost certificate de FedEx. Avem o colaborare strânsă cu toți furnizorii, pentru a ne asigura că soluțiile oferă fiabilitatea la care vă așteptați și testăm toate instrumentele pentru a fi siguri că acestea funcționează corespunzător și că aveți acces la tarifele și la etichetele corecte.
*Disponibilitatea serviciilor și timpii de tranzit pot varia în funcție de tipul expedierii, precum și de țara de origine și de destinație. Se aplică Termenii și condițiile – accesați fedex.com pentru detalii complete, referitoare la serviciile noastre. Verificați disponibilitatea serviciului contactând echipa Asistență clienți.